Home » Știință » Descoperire impresioantă sub Marea Barieră de Corali

Descoperire impresioantă sub Marea Barieră de Corali

Publicat: 12.02.2017
Acum mai bine de 300.000 de ani o parte lungă de 12 kilometri din şelful continental s-a prăbuşit, formând un tsunami de aproximativ 27 de metri, conform estimărilor cercetătorilor.

Alt studiu de acum doi ani din aceeaşi zonă a nord-estului Australiei a indicat prezenţa acestor alunecări de teren, estimând tsunami-uri de 2-3 metri, de acum 14.000 – 20.000 de ani, relatează IFL Science.

Acest studiu a analizat o alunecare mult mai mare şi mai veche: 12 km lungime, produsă acum mai bine de 300.000 de ani. Această descoperire face parte din seria de studii a Marii Bariere de Corali unde se observă că părţi mari din şelf s-au deplasat în trecut. Datarea s-a putut efectua cu ajutorul fosilelor organismelor din recif.

Jody Webster, de la Universitatea din Sydney, alături de echipa sa, a descoperit pe fundul mării aflat la o adâncime de 1.350 de metri, opt creste pe care au fost numite Gloria knolls (imaginea de mai jos) şi care aveau o înălţime de până la 100 de metri, plus 70 de movile mai mici într-o zonă altfel lipsită de neregularităţi.

Această structură indică faptul că 32 de kilometri cubi de material s-a prăbuşit. Rob Beaman, de la Universitatea James Cook, susţine că movilele mai mici din afara alunecării sugerează că prăbuşirea s-a petrecut într-un singur eveniment, deplasând bucăţi mari de material până la câteva zeci de kilometri de locul evenimentului.

Un astfel de fenomen poate fi devastator, dar cercetătorii consideră că acest lucru nu se poate produce în viitorul apropiat. Totuşi, solul mâlos şi nisipos din jurul recifului de corali prezintă un factor de risc, dar tot este nevoie un factor declanşator, precum un cutremur.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire uluitoare: bomba tsunami ar fi putut înlocui bomba atomică

Sisteme moderne pentru detectarea tsunami, la 10 ani după catastrofa care a ucis 230.000 de oameni

Legendara Atlantida a fost distrusă de un tsunami?

O minge uriaşă ţi-ar putea salva viaţa într-o catastrofă. Capsula de supravieţuire e proiectată să reziste la tsunami, cutremure şi uragane – FOTO+VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat